De ce par uitate bibliotecile de cartier, în timp ce cafenelele de lectură sunt pline

Într-o plimbare prin București, două locuri dedicate cărților pot spune povești complet diferite despre felul în care orașul își tratează spațiile culturale. Pe Beller, filiala „Ioan Slavici” a Bibliotecii Metropolitane București apare ca un spațiu public mic, funcțional, dar cu o imagine exterioară obosită. Pe Strada Arhitect Ion Mincu 1, Seneca Anticafe arată ce se întâmplă când lectura este transformată într-o experiență urbană caldă, vizibilă și prietenoasă.

Filiala „Ioan Slavici” poartă sigla Primăriei Capitalei și face parte din rețeaua Bibliotecii Metropolitane București, care are peste 30 de filiale în oraș. În interior se văd rafturi cu cărți, afișe și semne că spațiul este folosit, însă exteriorul transmite altceva: pereți marcați de graffiti, tencuială degradată, tâmplărie veche și o intrare care nu invită prea mult trecătorul să intre.

Distanța dintre cele două locuri nu este doar una fizică, ci mai ales una de atmosferă. La Seneca Anticafe, lectura este pusă la vedere: vitrine curate, cărți expuse, mesaje scrise pe geam, plante, lumină caldă, mese de lucru și oameni care citesc sau lucrează. Este un spațiu care spune din stradă că înăuntru se întâmplă ceva, că lectura poate fi și practică, și plăcută, și socială.

Comparația nu este între o instituție publică și o afacere privată, ci între două feluri de a înțelege spațiul cultural de proximitate. Bibliotecile de cartier ar putea fi locuri importante pentru copii, seniori, elevi, studenți sau oameni care caută liniște și acces la cărți. Dar pentru asta au nevoie să arate ca niște spații vii, nu ca niște încăperi uitate la parterul blocurilor.

Bucureștiul vorbește tot mai des despre regenerare urbană, clădiri puse în valoare, spații publice mai prietenoase și cartiere mai vii. În această discuție ar trebui să intre și bibliotecile mici. Uneori nu este nevoie de proiecte spectaculoase, ci de reparații, curățenie, identitate vizuală, mobilier mai cald, evenimente pentru copii și o grijă reală pentru felul în care aceste locuri se văd de pe stradă.

Filiala „Ioan Slavici” arată că infrastructura culturală există. Seneca Anticafe arată că publicul pentru astfel de locuri există și el. Diferența stă în felul în care spațiile sunt îngrijite, prezentate și făcute să conteze în viața orașului. Iar Bucureștiul are nevoie ca lectura să nu rămână doar în rafturi, ci să fie vizibilă, accesibilă și primitoare.