Close
București

Daniel Băluță ia în calcul o candidatură la PMB în 2028

Daniel Băluță ia în calcul o candidatură la PMB în 2028
Avatar photo
  • PublishedFebruary 14, 2026

Daniel Băluță, președintele PSD București și primarul Sectorului 4, a declarat că ia în calcul o candidatură la Primăria Capitalei la alegerile din 2028.

El a spus că o astfel de decizie nu poate fi luată „astăzi”, dar că, pe termen mediu și lung, este o opțiune firească în contextul rolului său politic și al implicării în problemele Bucureștiului.

„Ca politician este normal să-ți propui, în primul rând, să fii un om curajos și să strângi suficient de multă experiență și suficient de multe rezultate, astfel încât să te prezinți cu o ofertă extraordinară în fața oamenilor. Vedeți că sunt implicat activ în problemele bucureștenilor, probabil că reprezint, ca și domnul Ciucu și ca și alți oameni din alte partide politice, o altă abordare din punct de vedere al vieții politice. Din fiecare înfrângere avem lucruri de învățat și, dacă vreți, pe termen mediu și lung, ne face să fim mai buni. (…) Este un lucru pe care îl iau în calcul. Nu este o decizie pe care să mi-o pot propune astăzi. Dar, privind în perspectivă, este normal să am în vedere o astfel de abordare, pentru că sunt președinte al PSD București.”

Daniel Băluță a mai afirmat că PSD este „extrem de blamat” în București și că recâștigarea încrederii ar depinde de rezultate concrete la nivel local și de asumarea greșelilor trecutului, inclusiv prin scuze publice pentru episoade precum mineriadele.

Distribuie acest articol
Avatar photo
Written By
I.O.