București

Cum se va ajunge de la metrou la Mall Băneasa, după finalizarea Magistralei M6

I.O. ·

Lucrările pentru stația Tokyo, parte a viitoarei Magistrale M6, schimbă temporar circulația în zona accesului dinspre DN1 către Complexul Comercial Băneasa, unde va fi realizată o conexiune pietonală subterană spre zona comercială.

Un nou culoar pietonal subteran va fi construit pe sub strada Pană Buescu, în zona parcării IKEA, pentru a deservi Accesul B al viitoarei stații de metrou Tokyo. Acesta va permite călătorilor să iasă din metrou în apropierea Complexului Comercial Băneasa și să ajungă mai ușor spre zona magazinelor, în condiții de siguranță.

Pentru realizarea lucrărilor, circulația a fost modificată în zona accesului dinspre DN1 către centrul comercial. Traseul străzii Pană Buescu va fi deviat înainte de girația de sub pasajul rutier, măsura urmând să fie menținută aproximativ șapte luni, potrivit estimărilor transmise odată cu anunțarea intervențiilor.

Pasajul rutier din zonă nu va fi modificat, iar accesele auto existente vor rămâne funcționale. Circulația pietonală va fi asigurată pe trotuare și prin treceri de pietoni semnalizate, astfel încât deplasarea în zona șantierului să se desfășoare în condiții controlate.

O altă modificare importantă vizează racordarea străzii Viorel Ciurea la DN1, care va oferi o rută suplimentară de ieșire din Complexul Comercial Băneasa. Măsura este inclusă în pachetul de intervenții necesare pentru organizarea lucrărilor la viitoarea stație Tokyo.

Magistrala M6 va lega zona 1 Mai de Aeroportul Otopeni și va include 12 stații: Pajura, Expoziției, Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu și Aeroportul Otopeni. Proiectul este declarat de utilitate publică și de interes național, fiind gândit ca legătură directă între rețeaua de metrou și Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Connection interrupted. Waiting for the complete answer