Covrigul cel de toate zilele. Cum a ajuns patiseria prânzul rapid al Bucureștiului grăbit

La Promenada, dar și în alte zone de birouri din București, scena se repetă aproape mecanic. Nu contează dacă e dimineață, prânz sau spre seară: în fața patiseriilor Luca, Matei sau a altor lanțuri similare se formează cozi de tineri care așteaptă, telefonul într-o mână, portofelul în cealaltă, pentru ceva cald, rapid și ieftin. În câteva minute, foamea e rezolvată. Nu și problema din spate.

În imaginile surprinse în zona Promenada, oamenii stau răbdători la rând pentru covrigi, pateuri, pizza felie sau alte produse de patiserie. Majoritatea par angajați grăbiți, oameni ieșiți din clădiri de birouri, tineri care trăiesc după calendar, meeting, alertă și pauză scurtă. Pentru mulți dintre ei, patiseria nu mai este de mult o excepție. A devenit soluția zilnică: mai ieftină decât un prânz complet, mai la îndemână decât gătitul și mai rapidă decât orice alternativă sănătoasă.

Aici stă și forța acestui model de consum: nu promite echilibru, ci viteză. Nu vinde neapărat hrană bună, ci hrană imediată. Un covrig, o merdenea, o plăcintă sau o felie de pizza costă suficient de puțin încât să nu pară o decizie importantă, dar suficient de des cumpărate încât să devină un reflex urban. În Bucureștiul corporatist, unde pauza de masă încape uneori între două call-uri, patiseria s-a transformat într-o formă de supraviețuire cu bon fiscal.

Fenomenul nu ține doar de angajații din birouri. Îl vezi și în jurul școlilor, pe traseele spre casă, la orele la care părinții își recuperează copiii. Pentru unele familii, mai ales în zilele aglomerate, un covrig de câțiva lei ajunge să țină loc de gustare serioasă sau chiar de prânz improvizat. E trucul mic al unei zile mari: decât drumul acasă, masa încălzită, timpul pierdut și nervii, mai bine ceva luat pe fugă. Nu e alegerea ideală, dar e alegerea posibilă.

Iar businessul din spatele acestui obicei arată cât de mult a crescut cererea. Tinervis Group, compania care operează rețeaua Luca, a ajuns la afaceri de aproximativ 526 milioane de lei în 2023, în creștere cu 42–43% față de 2022, iar în 2024 a urcat la 617,1 milioane de lei, cu încă aproximativ 17% peste anul anterior. Profitul net a fost de 38,8 milioane de lei în 2024, iar numărul de angajați a ajuns la 2.691. În 2023, ZF nota că în doar doi ani, între 2021 și 2023, businessul Luca s-a mai mult decât dublat, pe fondul expansiunii și al orientării consumatorilor către produse percepute drept alternativă mai ieftină la o masă caldă.

Creșterea nu e întâmplătoare și nici izolată. Sectorul producției de panificație și patiserie a avut în România un 2024 record, iar cifra de afaceri cumulată a industriei a urcat la 12,9 miliarde de lei, de la sub 2,8 miliarde în 2008, potrivit analizelor citate de Economica și Termene. Cu alte cuvinte, nu vorbim doar despre succesul unui brand, ci despre consolidarea unui tip de consum urban: ieftin, rapid, caloric și mereu la îndemână.

Presiunea timpului explică o parte din poveste. Un studiu realizat de iVox la solicitarea Pluxee România, pe un eșantion de 1.000 de angajați din mediul urban, arată că 95% dintre angajați spun că și-au schimbat obiceiurile lunare din cauza inflației. În același studiu, 33% spun că își comandă prânzul la birou, iar 56% preferă mâncarea pregătită de acasă. Nu măsoară direct consumul de patiserie, dar descrie exact terenul pe care acesta se extinde: presiune economică, lipsă de timp și decizii alimentare tot mai pragmatice. Un alt studiu Pluxee & Ipsos arată că 35% dintre angajații români resimt un volum mare de muncă și presiune, iar 67% lucrează exclusiv de la birou.

Adevărul incomod este că „covrigul cel de toate zilele” nu mai este doar o gustare. În multe zone din București, a devenit simbolul unei rutine în care alimentația cedează în fața programului. Cozile din fața patiseriilor nu vorbesc doar despre pofta de foietaj cald, ci și despre un oraș care mănâncă în grabă, între două drumuri, între două obligații, între două forme de oboseală.

Iar poate aici e miza reală a reportajului: nu că tinerii sau părinții aleg un covrig, ci că au ajuns să-l aleagă atât de des, încât nimeni nu se mai miră. În Bucureștiul care se mișcă repede, covrigul nu mai e vinovatul principal. E doar semnul vizibil al unei vieți trăite pe fugă.