Claudiu Crețu poate reveni la conducerea ELCEN după decizia Tribunalului București

Claudiu Crețu, fost director general al ELCEN și trimis în judecată într-un dosar de corupție, poate reveni la conducerea companiei, după o decizie definitivă a Tribunalului București. Instanța a eliminat interdicția care îi bloca exercitarea funcției și a ridicat, totodată, măsura care îi interzicea să părăsească țara.
Decizia vine în timp ce procesul în care Claudiu Crețu este acuzat de procurorii DNA de luare de mită se află încă pe rolul Tribunalului București. Aceeași hotărâre îl vizează și pe Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, director comercial al ELCEN, inculpat în același dosar.
Inițial, cei doi au fost plasați sub control judiciar în septembrie 2025. La acel moment, Claudiu Crețu avea interdicția de a părăsi teritoriul României și de a-și exercita funcția de director în cadrul Electrocentrale București SA. Măsuri similare au fost dispuse și în cazul lui Cristian Zamfiroi.
Cei doi au contestat măsura impusă de DNA, însă în primă fază judecătorii au menținut controlul judiciar. Ulterior, prin recurs, Tribunalul București a decis pe 19 martie să ridice o parte dintre restricțiile impuse, inclusiv interdicția de a părăsi țara și, în cazul lui Claudiu Crețu, interdicția de a reveni în funcția de conducere.
La începutul lunii martie, instanța hotărâse deja ca obligațiile celor doi de a nu lua legătura cu anumite persoane din dosar să înceteze. Printre numele menționate se află și Sorin Bonciu, asociat majoritar și administrator al companiei Electricom SA.
În dosarul aflat pe rol, Claudiu Crețu este acuzat că ar fi primit, prin intermediul directorului comercial, suma de 40.000 de lei pentru urgentarea unor plăți de peste 7 milioane de lei către o firmă controlată de familia Slivinschi. În același context, în spațiul public au apărut și informații despre o presupusă solicitare a unui comision de peste 1,5 milioane de euro în legătură cu achiziția unui teren aflat lângă CET Sud.
Claudiu Crețu a fost suspendat din funcția de director general al ELCEN la începutul lunii septembrie 2025, iar pe 8 decembrie 2025 contractul său de mandat a încetat. La finalul anului trecut, acesta a fost trimis în judecată pentru luare de mită, alături de Cristian Zamfiroi și de alți doi oameni de afaceri acuzați de dare de mită.
După încetarea mandatului, Consiliul de Administrație al ELCEN i-a oferit lui Claudiu Crețu un alt post în companie, cel de responsabil pentru asigurarea calității în activitatea de management integrat, cu locul de muncă la CET București Sud.
Prin cea mai recentă decizie a instanței, fostul director general poate reveni acum exact în funcția în legătură cu care este judecat penal.
