Ciucu propune parcări subterane și schimbări rapide în centrul Bucureștiului

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că una dintre soluțiile analizate pentru criza locurilor de parcare din București este realizarea unor parcări subterane în zona centrală. Anunțul a fost făcut în timpul unei deplasări pe teren, în care edilul a vorbit despre problemele din centru și despre intervențiile pe care administrația vrea să le accelereze.
Ciprian Ciucu a explicat că astfel de vizite au rolul de a grăbi deciziile și de a vedea direct situațiile care afectează orașul. „Noi, cei din primărie, punem diagnosticul, luăm decizii la fața locului despre regulamentul pentru terase, cum se ocupă spațiul public, ceea ce este degradat”, a spus primarul general.
Edilul a arătat că în analiză intră nu doar problema parcărilor, ci și zonele degradate, trotuarele, terasele amplasate necorespunzător și clădirile care afectează imaginea și funcționarea centrului. Potrivit acestuia, o parte dintre măsuri pot fi luate mai rapid, direct după verificările din teren.
În același timp, administrația are în vedere și extinderea unor zone pietonale, acolo unde configurația urbană o permite. Planul ar urma să fie legat de refacerea spațiului public, de intervenții asupra trotuarelor și de o mai bună organizare a suprafețelor ocupate în prezent haotic.
„Primăria nu înseamnă doar să stai în birou și în ședințe, ci să vezi la fața locului, să vorbești cu oamenii și să-i asculți să vezi ceea ce spun, ce nevoi au”, a mai declarat Ciprian Ciucu, susținând că soluțiile trebuie construite pornind de la realitatea din teren.
Primarul general a transmis și că terasele ridicate ilegal ar urma să fie eliminate treptat, în paralel cu o simplificare a procedurilor pentru operatorii care folosesc legal domeniul public. „Terasele cu construcții ilegale vor dispărea în timp ce vom ușura închirierea spațiului public pentru mese și scaunele restaurantelor și cafenelelor”, a afirmat Ciprian Ciucu, precizând că implementarea proiectelor depinde și de bugetul disponibil, dar și de sprijinul din Consiliul General.
Sursa video: Facebook Ciprian Ciucu
