Close
Eveniment

Ciucu îi răspunde lui Băluță după criticile privind bugetul PMB

Ciucu îi răspunde lui Băluță după criticile privind bugetul PMB
Avatar photo
  • PublishedJanuary 23, 2026

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a reacționat public după declarațiile primarului Sectorului 4 și liderului PSD București, Daniel Băluță, legate de concedierile anunțate la Primăria Capitalei și de posibilitatea scumpirii transportului public.

Într-o postare, Ciucu susține că Daniel Băluță ar fi „direct responsabil” pentru situația actuală a bugetului PMB, invocând influența pe care acesta ar fi avut-o la nivel guvernamental și mecanismele de redistribuire a banilor către sectoare.

Edilul Capitalei afirmă că Bucureștiul are nevoie de reguli clare și predictibile de finanțare și critică deciziile politice „arbitrare” prin care s-ar fi făcut alocări bugetare în trecut.

„Bucureștiul are nevoie de formule de finanțare predictibile, nu de bugete de bazar, negociate pe sub masa Guvernului.”

Ciucu mai amintește că PSD are viceprimar în Primăria Capitalei și spune că a plecat de la premisa unei colaborări instituționale în Consiliul General, adăugând că își dorește cooperare cu primarii de sector, inclusiv cu Daniel Băluță.

În final, primarul general anunță că îl va invita pe Băluță la discuții și propune negocierea transparentă a unui program de reforme pentru București. Declarația vine după ce Băluță l-a acuzat pe Ciucu de „amatorism” și i-a cerut public să vină cu soluții concrete și să deschidă dialogul.

Distribuie acest articol
Avatar photo
Written By
I.O.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *