Ciprian Ciucu: PNL așteaptă ca PSD să își asume guvernarea înaintea oricărui nou dialog politic

Prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a declarat duminică, la Digi24, că liberalii nu își fac în acest moment „niciun fel de calcul” privind o eventuală revenire a lui Ilie Bolojan în funcția de premier și că așteaptă ca PSD să își asume guvernarea, după căderea executivului.
Ciucu a spus că formațiunea care a contribuit la formarea unei majorități pentru demiterea guvernului ar trebui să folosească aceeași majoritate pentru a construi un nou executiv. Liberalul a susținut că PNL „nu fuge de răspundere”, dar că social-democrații trebuie să aibă mai întâi șansa de a propune o soluție politică.
„Noi așteptăm ca PSD să-și asume guvernarea, ca Nicușor Dan, președintele României, să ceară PSD să-și asume guvernarea”, a declarat Ciprian Ciucu, la Digi24. El a adăugat că, abia după acest moment, ar putea exista două tipuri de discuții cu PNL: fie PSD cere un vot de învestitură pentru propriul guvern, fie recunoaște că nu poate forma executivul și solicită liberalilor să preia guvernarea.
Primarul Capitalei a mai afirmat că, în interiorul PNL, există mai multe rezoluții prin care partidul a stabilit că nu va mai intra într-o coaliție cu PSD după dărâmarea guvernului. Ciucu a descris situația politică drept una provocată de cei care au votat împotriva fostului executiv și a susținut că responsabilitatea pentru ieșirea din criză le revine în primul rând acestora.
În privința unui eventual guvern de tranziție până la rotativa din 2027, Ciucu a spus că soluția trebuie găsită de președintele Nicușor Dan împreună cu liderul PSD, Sorin Grindeanu. „Cine a declanșat criza să o rezolve”, a afirmat primarul general, potrivit Digi24.
