București

CGMB a împărțit 7,9 miliarde lei din impozit

I.O. ·

Consiliul General al Municipiului București a aprobat joi repartizarea a peste 7,94 miliarde de lei din impozitul pe venit estimat pentru 2026, bani care vor fi împărțiți între Primăria Capitalei și cele șase sectoare. Cea mai mare sumă revine PMB, care va gestiona aproximativ 3,6 miliarde de lei, în timp ce restul fondurilor merg către administrațiile de sector.

Suma repartizată acoperă perioada aprilie – decembrie 2026 și provine din cota de 85% din impozitul pe venit colectat la nivelul municipiului București. Potrivit hotărârii adoptate, Sectorul 1 primește aproximativ 532,9 milioane de lei, Sectorul 2 circa 691,7 milioane, Sectorul 3 aproape 873,3 milioane, Sectorul 4 în jur de 776,8 milioane, Sectorul 5 aproximativ 646,2 milioane, iar Sectorul 6 circa 806,7 milioane de lei.

Decizia a generat reacții politice imediat după vot. Cătălin Drulă a criticat formula de împărțire și a susținut că Bucureștiul a ratat șansa unei reforme reale a bugetului local, acuzând că modelul votat păstrează aceeași logică din anii trecuți. În replică, primarul general Ciprian Ciucu a respins acuzațiile și a transmis că municipiul beneficiază de o pondere mai mare din venituri decât cea invocată de criticii deciziei.

Hotărârea vine și pe fondul tensiunilor dintre București și Ilfov privind distribuirea banilor generați în zona metropolitană. Deși o parte dintre cei care lucrează în Capitală locuiesc în Ilfov și folosesc infrastructura județului, acesta nu intră în actuala formulă de repartizare a sumelor provenite din impozitul pe venit.

Disputa dintre București și Ilfov s-a accentuat în ultimele luni, după ce autoritățile din județ au cerut o cotă din veniturile colectate în Capitală, invocând presiunea tot mai mare pusă pe infrastructură, trafic și servicii publice. De cealaltă parte, administrația Capitalei susține că Bucureștiul suportă costuri importante pentru servicii folosite inclusiv de locuitorii din zona metropolitană.

Prin votul de joi, modelul actual de distribuție rămâne în vigoare, iar Ilfovul rămâne în afara alocării celor peste 7,9 miliarde de lei. În același timp, adoptarea hotărârii permite Primăriei Capitalei și primăriilor de sector să își definitiveze bugetele pentru 2026 și să continue finanțarea serviciilor publice și a proiectelor de investiții.