București

Cel mai mare târg educațional din România se deschide la Biblioteca Națională

I.O. ·

Cel mai mare târg educațional din România se desfășoară, în perioada 3–6 iunie, la Biblioteca Națională a României. Evenimentul „Vocația Ta!” este dedicat elevilor și părinților care vor să afle mai multe despre opțiunile de studiu din Capitală.

Târgul este deschis zilnic între orele 10:30 și 18:30 și reunește 93 de licee și 12 universități din București. Participanții pot discuta direct cu reprezentanții instituțiilor de învățământ și pot primi informații despre programele de studiu, activitățile extracurriculare și oportunitățile disponibile.

Organizatorii anunță peste 120 de standuri, unde sunt prezentate ofertele educaționale ale liceelor și universităților participante. Elevii pot interacționa atât cu reprezentanți ai învățământului preuniversitar și universitar, cât și cu alți elevi care le pot împărtăși experiența lor.

Pe lângă zona expozițională, programul include workshopuri de orientare în carieră și dezvoltare personală, ateliere practice în domenii precum medicină, arhitectură și economie, demonstrații interactive, tururi ghidate și momente artistice.

Evenimentul a ajuns la cea de-a 27-a ediție și este organizat de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Biblioteca Națională a României.

Accesul este gratuit pentru elevi și părinți.