Când au încetat bărbații români să mai fie bărbați?

M-am urcat zilele trecute în autobuzul 100, împreună cu cei doi copii ai mei. Este una dintre liniile cele mai folosite de cei care vin de la Aeroportul Otopeni și merg spre centrul Capitalei. Aerul condiționat funcționa, autobuzul nu era foarte aglomerat și, la prima vedere, totul părea în regulă.

Apoi am început să mă uit în jur. Aproape toate scaunele erau ocupate de bărbați. Nu vorbesc despre persoane în vârstă sau despre oameni cu probleme de sănătate, ci despre bărbați în toată firea, mulți trecuți bine de 40 de ani. Inclusiv locurile rezervate persoanelor cu copii sau vârstnicilor erau ocupate de ei.

Femeile stăteau în picioare. Unele țineau copii în brațe, altele cărau bagaje. Nimeni nu părea deranjat de situație. Nimeni nu se ridica. Nimeni nu se prefăcea măcar că nu observă.

Printre cei așezați se aflau și turiști sau muncitori veniți din alte țări, probabil din Nepal, India sau alte state asiatice. Dar ceea ce m-a surprins nu a fost comportamentul lor, ci al românilor. Al bărbaților pe care îi vedem zilnic și despre care am fost învățați că ar trebui să ofere locul unei femei, unui părinte cu copil sau unei persoane în vârstă.

Și atunci m-am întrebat: când s-a schimbat totul? Când a devenit normal ca un bărbat sănătos să privească înainte, evitând orice contact vizual, doar ca să nu fie nevoit să se ridice?

Nu este vorba despre o obligație scrisă în lege. Este vorba despre educație. Despre respect. Despre acele gesturi mici care spun mai multe despre o societate decât orice discurs despre valori și civilizație.

Poate că unii vor spune că egalitatea dintre femei și bărbați înseamnă și egalitate în autobuz. Dar politețea nu are legătură cu discriminarea. Ea ține de bun-simț. Să oferi locul unui om care are nevoie de el nu te face mai puțin puternic. Dimpotrivă.

Poate că tocmai aceste gesturi aparent neînsemnate dispar primele atunci când o societate începe să-și piardă reperele. Nu pentru că oamenii nu mai pot fi politicoși, ci pentru că nu mai consideră că merită efortul.

Iar întrebarea rămâne: când au încetat bărbații români să mai fie bărbați? Poate că răspunsul nu se află într-un autobuz. Dar, uneori, într-un autobuz îl vezi cel mai bine.