București

Bucureștiul are sute de săli de jocuri în apropierea școlilor

I.O. ·

O analiză privind distribuția sălilor de jocuri de noroc din Capitală arată că mai mult de jumătate dintre aceste spații funcționează la mai puțin de 300 de metri de unități de învățământ. În total, în București au fost identificate 751 de locații pentru jocuri de noroc și 772 de instituții de învățământ preuniversitar, iar 404 dintre sălile de jocuri se află în proximitatea directă a cel puțin unei școli.

Datele readuc în discuție un proiect legislativ care prevedea interzicerea acestor activități la mai puțin de 300 de metri de școli, dar care este în continuare blocat în Parlament. Între timp, a fost lansat și un motor de căutare prin care părinții, elevii și profesorii pot verifica mai ușor câte astfel de spații există în jurul unei unități de învățământ.

Cea mai mare concentrare este în Sectorul 2, unde au fost numărate 142 de săli de jocuri de noroc, adică aproape 20% din totalul existent în București. Potrivit aceleiași analize, aproximativ 30% dintre școlile din sector au în apropiere cel puțin o astfel de locație. După Sectorul 2 urmează Sectorul 3, cu 131 de spații, iar Sectoarele 4 și 6 au câte 127 fiecare. În Sectorul 1 sunt 116 astfel de locații, iar în Sectorul 5 au fost identificate 105.

Situațiile cele mai sensibile sunt cele în care distanța dintre școală și sala de jocuri este foarte mică. În 36 de cazuri, aceste spații se află la mai puțin de 100 de metri de o unitate de învățământ, iar în opt situații distanța scade sub 50 de metri. Într-un caz semnalat în Sectorul 1, o agenție de jocuri se află la doar 3,6 metri de o școală.

Raportat la populație, în București există aproximativ un aparat de joc la 210 locuitori, aproape dublu față de media națională. Cifrele conturează astfel o presiune mult mai mare asupra cartierelor din Capitală, în special în zonele în care aceste activități sunt amplasate în apropierea școlilor, a blocurilor și a spațiilor frecventate zilnic de copii și adolescenți.

La nivel local, Sectorul 3 a adoptat deja o hotărâre prin care a interzis sălile de jocuri, motivând că măsura reduce riscurile asociate consumului acestor servicii. În paralel, există și un proiect depus la nivelul Capitalei pentru interzicerea jocurilor de noroc de la parterul blocurilor, însă acesta nu a mai fost votat din lipsă de cvorum. Pe de altă parte, specialiștii atrag atenția că interdicțiile totale nu rezolvă automat fenomenul și că există riscul ca o parte din activitate să se mute în online sau în zona clandestină.