București | Între rușine și artă: războiul nevăzut al graffiti-ului din oraș

Declarația primarului Ciprian Ciucu, care a spus că „îi crapă capul de rușine” când vede graffiti în București, a reaprins o dezbatere veche: unde se termină vandalismul și unde începe arta urbană?

Imaginile surprinse recent de echipa Radar Local, din zone precum Icoanei, Tribunalul București sau Bucureștii Noi, arată un oraș în contrast. Pe de o parte, ziduri degradate, acoperite de semnături rapide, mesaje haotice și intervenții fără valoare artistică. Exemplele sunt evidente: pereți murdari, spații abandonate sau chiar clădiri publice transformate în „caiete” de spray.

Pe de altă parte, același București ascunde lucrări spectaculoase: murale de mari dimensiuni, compoziții complexe, personaje hiperrealiste sau intervenții creative care schimbă complet atmosfera unui loc. De la scările colorate până la picturile monumentale de pe fațade, aceste lucrări atrag privirea și pot transforma cartiere întregi.

Diferența nu este doar estetică, ci și de intenție. Tag-urile rapide și haotice sunt, de cele mai multe ori, percepute ca agresiuni vizuale. În schimb, lucrările realizate de artiști, uneori cu acordul autorităților sau al proprietarilor, devin puncte de interes urban și chiar atracții pentru turiști.

În lipsa unei politici coerente, cele două lumi coexistă haotic. Bucureștiul nu face încă diferența clară între vandalism și artă urbană, iar reacțiile autorităților tind să le trateze la pachet. Asta duce la o realitate paradoxală: orașul respinge graffiti-ul, dar se bucură de cele mai reușite forme ale lui.

Întrebarea rămâne deschisă: vrea Bucureștiul să șteargă tot sau să învețe să aleagă? Pentru că, dincolo de „rușine”, pe aceiași pereți se scrie, uneori, și identitatea vizuală a orașului.