Bolojan propune ca medicii formați la buget să lucreze obligatoriu în România

Premierul Ilie Bolojan a relansat ideea introducerii unei obligații ca absolvenții de Medicină care au studiat la buget și au făcut rezidențiat plătit de stat să lucreze o perioadă în România după finalizarea pregătirii. În declarația sa, premierul a vorbit despre un interval de „doi, trei, patru, cinci ani”, cu accent pe acoperirea deficitului din urbanul mic și din mediul rural.

„Dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală (…) studii făcute la buget, rezidenţiat plătit de statul român, ai o obligaţie faţă de ţara asta şi cel puţin câţiva ani (…) trebuie să lucrezi undeva în România (…) să distribuim o parte din medicii noştri acolo unde este nevoie, în ruralul mai îndepărtat, în urbanul mic”, a spus Ilie Bolojan.

România se confruntă cu o distribuție inegală a personalului medical: cei mai mulți medici sunt concentrați în orașele mari și centrele universitare, în timp ce multe localități rămân fără acoperire, inclusiv pe zona de medicină de familie. În spitale, deficitul este semnalat în special în specialități precum ATI și Chirurgie.

Reprezentanții medicilor rezidenți susțin însă că obligativitatea nu rezolvă problema și că soluțiile ar trebui construite pe motivare: venituri corecte și beneficii, infrastructură minimă pentru specialitatea respectivă și posibilități reale de dezvoltare profesională. Ei atrag atenția și asupra liberei circulații a forței de muncă în UE, dar și asupra problemelor din sistem, precum posturile blocate, concursurile pe post și plata gărzilor, menționând că rezidenții fac frecvent 4–5 gărzi pe lună, dintre care, în multe cazuri, doar una este plătită prin contract.

În spațiul public a apărut și o reacție din partea unui medic român care lucrează în Germania, care a transmis că măsura ar semnala un eșec de sistem și că, într-un stat de drept, obligația trebuie să vină la pachet cu condiții și ofertă. Din zona pacienților, a fost exprimată aceeași idee de principiu: problema nu se rezolvă prin constrângere, ci prin condiții de lucru, locuințe, infrastructură medicală și politici care să facă atractivă munca în zonele deficitare, inclusiv prin opțiuni precum telemedicina.

În plan comparativ, abordările din Europa merg mai degrabă pe contracte condiționate pentru anumite posturi finanțate public sau pe pachete de stimulente (scutiri, bonusuri, sprijin pentru instalare), nu pe obligativitate generală după terminarea studiilor.