București

Boicot în 40 de școli: peste 3.200 de elevi afectați

I.O. ·

Simularea Evaluării Naționale 2026 este afectată în Capitală, după ce profesori din 40 de școli din București au decis să boicoteze organizarea probelor. Potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București, 3.276 de elevi nu vor participa la testările programate începând cu 16 martie 2026.

Calendarul simulării prevede proba la limba și literatura română pe 16 martie, matematica pe 17 martie și limba maternă pe 18 martie, iar rezultatele urmează să fie comunicate pe 30 martie. La nivel național, sindicatele susțin că peste 50% dintre profesorii membri de sindicat au decis să nu participe la simulările examenelor din 2026.

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a declarat că simulările pot fi organizate și cu profesorii care nu participă la protest, precizând că peste 8.000 de cadre didactice s-au înscris deja pentru evaluarea lucrărilor. În paralel, lideri sindicali reclamă existența unor presiuni asupra profesorilor, susținând că în unele școli au existat amenințări privind tăierea zilei de muncă pentru cei care refuză implicarea.

Reprezentanții sindicali susțin că simulările nu sunt obligatorii și spun că profesorii care nu participă la boicot ar trebui să rămână la clasă, conform programului obișnuit. După Evaluarea Națională, calendarul continuă cu simularea Bacalaureatului 2026, programată între 23 și 26 martie, iar rezultatele urmează să fie comunicate pe 16 aprilie