Blocurile „tip vapor” din Cotroceni: când Bucureștiul a visat la ocean

În Cotroceni, într-o dimineață gri de iarnă, clădirea asta îți sare în ochi nu prin înălțime, ci prin felul în care „plutește” în intersecție. Colțul rotunjit pare o probă, balcoanele se așază una peste alta ca niște punți, iar liniile orizontale îți dau senzația că imobilul n-a fost proiectat să stea pe loc, ci să înainteze, lent, prin oraș. În pozele tale, cu zăpada murdară strânsă la marginea trotuarului și copacii dezgoliți, efectul e și mai puternic: Bucureștiul fără mare își amintește, pentru o clipă, că a visat cândva la ocean.

Clădirea despre care vorbim este în Cotroceni, la intersecția străzilor Dr. Victor Babeș și Dr. Frederic Joliot-Curie, și e cunoscută tocmai pentru această „formă de vapor”. În descrierile publice, apare ca un imobil realizat în stil Art Deco, cu terase gândite ca „punți de vapor”, ridicat la începutul anilor ’40, în regim parter + 3 etaje (P+3). Toate detaliile astea, puse cap la cap, explică de ce clădirea nu e doar „drăguță” sau „instagramabilă”, ci un mic manifest de epocă: modernitatea, în varianta ei elegantă, fără stridențe.

E important și de ce se numește „vapor”, nu doar cum arată. În anii ’30–’40, în Europa și în SUA, Art Deco-ul se transformă într-o variantă mai fluidă, inspirată de viteză, transport și aerodinamică: colțuri rotunjite, fațade mai „netede”, accent pe orizontală. Stilul acesta e cunoscut ca Streamline Moderne, iar când preia intenționat forme nautice, apare și eticheta „paquebot” (o referință directă la pachebot/ocean liner). De aceea, la un astfel de bloc, colțul nu se taie în unghi, ci se curbează, ca să „taie” strada precum o carenă; balcoanele nu sunt bucăți separate, ci se leagă vizual ca un singur traseu; iar clădirea e gândită să fie văzută din mers, din intersecție, nu doar din față.

Cotroceniul îi dă, în plus, scena perfectă. Într-un cartier în care încă se simte ritmul de vilă și grădină, un astfel de volum modernist se vede mai clar decât ar fi în aglomerația de bulevard. Intersecția devine un fel de „port” urban: clădirea marchează colțul, îl îmblânzește, îl rotunjește, și – fără să strige – îți spune că aici modernitatea a intrat odată în București pe ușa bunului-gust.

Și nu e singură.

Dacă vrei să urmărești această familie de „vapoare” urbane, unul dintre exemplele solide, documentate, este Blocul ALGIU, din zona centrală, pe Str. C.A. Rosetti 14. Este proiectat de arhitectul Emil Nădejde și datat 1936–1937, iar forma lui este descrisă explicit ca având „aspect de vapor”, în linia modernismului bucureștean din anii ’30. E genul de clădire care confirmă că nu vorbim despre o excentricitate singulară, ci despre o modă serioasă, așa cum existau „clădiri-locomotivă” sau „clădiri-avion” în imaginarul modernist al epocii.

Un alt exemplu menționat în presa recentă este un „bloc-vapor” din zona Obor, pe Strada Electronicii (Sector 2), asociat în relatări cu un design neobișnuit și cu un loc recognoscibil din țesutul industrial-rezidențial al zonei. Aici, merită verificare pe teren, fiindcă uneori eticheta „vapor” se lipește și de clădiri care sunt doar „rude” stilistice (colțuri rotunjite, balcoane lungi), nu neapărat pacheboturi în sensul clasic.

Pentru o listă mai largă de „rude” Streamline/Art Deco în București, există și o pistă bună de documentare: o categorie dedicată Streamline Moderne în România pe Wikimedia Commons, unde sunt grupate mai multe exemple – unele cu adrese și subcategorii – care te ajută să construiești o hartă a stilului. Nu toate sunt „vapoare” cu prova evidentă, dar multe au exact aceleași semne: orizontale puternice, colțuri rotunjite, balcoane-punți, un modernism care nu atacă orașul, ci alunecă prin el.

În final, poate asta e și frumusețea acestor blocuri: nu sunt doar „clădiri cu formă cool”, ci urme ale unei epoci care a crezut în design, în progres, în oraș ca decor pentru viața modernă. Iar când le vezi în lumina rece a unei dimineți de martie, cu zăpadă veche pe margine și cerul tras în alb, ai impresia că Bucureștiul încă păstrează, pe străzi secundare, câte un port mic pentru visele lui vechi.