Bate vântul de Dragobete în piața de flori. Din parfum, spre plastic

De Dragobete, piața de flori ar trebui să fie locul unde te lovește, dintr-o dată, mirosul de zambilă și lalea, unde oamenii se înghesuie printre buchete, iar vânzătorii abia fac față comenzilor „pentru acasă”. Anul acesta, însă, peste tarabe pare că a trecut un vânt rece, de pustiu: aleile sunt ude, cu bălți și noroi, în colțuri încă stă zăpada murdară, iar mișcarea e rară, ca într-o zi obișnuită.

În fața unor chioșcuri acoperite cu prelate, florile naturale încă sunt acolo – trandafiri, crini, lalele, buchete ambalate în hârtii colorate, coșuri pregătite „de cadou”. Doar că, pe lângă ele, se vede tot mai clar o schimbare de profil: piața s-a adaptat treptat la realitatea economică și la cererea care ține mai mult de „rezistență” decât de romantism.

Pe o bună porțiune, culoarea nu mai vine din florile proaspete, ci din coroane și aranjamente care țin sezon după sezon: flori de plastic, coroane de plastic, inimioare, cruci și forme mari, pregătite să stea la vedere, indiferent de temperatură sau de ziua din calendar. Sunt agățate pe pereți, aliniate pe marginea drumului, sprijinite în lăzi, în fața unor clădiri vechi, obosite, care completează atmosfera de piață „între două lumi”.

Dragobetele, care în alți ani venea cu buchete luate pe fugă și zâmbete grăbite, prinde acum o piață în care romantismul pare să fi făcut loc utilului: mai mult „să țină”, mai puțin „să miroasă”. Iar în locul agitației de sărbătoare, rămâne imaginea tarabelor întinse, cu vânzători care așteaptă, la câțiva pași de drum, într-o liniște care spune singură cât de mult s-au schimbat obiceiurile.

Totuși, printre plastic și coroane, buchetele proaspete încă rezistă – ca un reminder că piața de flori are încă un rost de Dragobete. Doar că anul acesta, „parfumul” nu mai e primul lucru care te întâmpină.