Avarie la CET Sud: probleme cu apa caldă și încălzirea în patru sectoare

Furnizarea agentului termic pentru încălzire și apă caldă este afectată în sectoarele 2 și 3, precum și parțial în sectoarele 4 și 5, după o avarie produsă duminică dimineață la CET Sud.
Potrivit operatorului de termoficare, defecțiunea a apărut la un cazan–turbină, ceea ce a dus la scăderea parametrilor de funcționare. În rețeaua primară, temperatura agentului termic a coborât la aproximativ 87°C, sub comanda cerută de 95°C, iar presiunile sunt mai mici decât normalul.
Ca măsură provizorie, o parte dintre consumatorii din Sectorul 4 urmează să fie arondați la CET Progresul, pentru a limita efectele avariei. La CET Sud, debitul maxim livrat este estimat la 5.000–5.500 t/h, considerat insuficient pentru asigurarea parametrilor optimi în toate zonele deservite.
Conform datelor din aplicația de monitorizare a sistemului, peste 1.000 de blocuri sunt afectate, în zone precum Pantelimon, Bd. Basarabia, Muncii, Baicului, Ștefan cel Mare, Dimitrov, Colentina, Petricani, Teiul Doamnei, Nicolae Grigorescu și Baba Novac.
Termenul estimat pentru remediere este 7 ianuarie. După repunerea în funcțiune a echipamentului, operatorul precizează că poate fi necesar un interval de aproximativ 24 de ore pentru ca temperatura agentului termic să revină la valori normale în toate punctele termice afectate.
Pentru informații suplimentare, consumatorii pot apela 031.9442 și 0800.820.002.
