Arafat, după moartea elevului din Bacău: „Codul roșu nu înseamnă automat ambulanță cu medic”

Moartea unui elev într-o școală din județul Bacău a dus la declanșarea mai multor anchete, după ce primul echipaj ajuns la intervenție a fost o ambulanță fără medic, deși cazul fusese încadrat la cod roșu. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că DSU a trimis deja o echipă de control pentru a verifica toate circumstanțele intervenției, în timp ce Ministerul Sănătății și conducerea Serviciului de Ambulanță Bacău fac propriile verificări.
Arafat a explicat că, potrivit protocoalelor actuale, codul roșu nu înseamnă automat trimiterea unei ambulanțe cu medic, ci trimiterea celei mai apropiate resurse disponibile, urmând ca, dacă este cazul, să fie trimisă în sprijin o mașină cu medic, un elicopter sau alt echipaj. „Codul roșu nu înseamnă că pleacă automat mașina cu medic. Codul roșu înseamnă că se trimite o mașină cât mai apropiată”, a spus șeful DSU. Acesta a precizat că un echipaj format din paramedici sau asistenți medicali nu este, în sine, o resursă inadecvată, pentru că personalul este instruit să înceapă și să continue manevrele de resuscitare, inclusiv cu administrare medicamentoasă, iar ambulanțele sunt dotate cu defibrilatoare automate și echipamentele necesare.
Șeful DSU a vorbit și despre situația resurselor medicale din Bacău, unde mașina SMURD de terapie intensivă mobilă nu funcționează permanent, din cauza lipsei de medici la Unitatea de Primiri Urgențe. Potrivit acestuia, în ziua intervenției, autospeciala nu era în lucru pe timpul zilei, iar disponibilă ar fi fost doar mașina cu medic de la Ambulanță. „La Bacău nu poate fi susținută zilnic mașina de terapie intensivă a SMURD-ului. Alaltăieri se pare că a fost o singură mașină disponibilă”, a declarat Raed Arafat.
Autoritățile vor verifica întregul lanț al intervenției, de la momentul apelului la 112 până la declararea decesului, inclusiv deciziile luate în dispecerat și resursele care puteau fi trimise alternativ. Arafat a spus că este prea devreme pentru stabilirea unor responsabilități și că răspunsurile finale vor veni după autopsie și după analiza completă a intervenției. „Vom verifica absolut toate aspectele care s-au întâmplat. Vom verifica mersul lucrurilor, dacă s-au respectat toate regulile și dacă copilul a primit toate îngrijirile necesare din momentul în care s-a sunat la 112”, a afirmat șeful DSU.
Raed Arafat a mai spus că persoanele aflate la fața locului au procedat corect atunci când au început manevrele de resuscitare înainte de sosirea ambulanței. Potrivit acestuia, într-un caz de stop cardiac, primele minute sunt esențiale, iar intervenția rapidă a martorilor poate crește șansele victimei. „Cu cât cineva începe resuscitarea mai repede, cu atât șansa este mai mare”, a spus șeful DSU, care a adăugat că lipsa unui medic în primul echipaj trimis la intervenție este o situație întâlnită și în alte sisteme de urgență, nu doar în România.
