Eveniment

ANAF verifică intern suspiciuni privind integritatea angajaților

I.O. ·

ANAF a anunțat că a început verificări interne după apariția unor suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției. Măsura vine în urma unor sesizări interne și a unor verificări preliminare, care au indicat posibile nereguli ce ar putea afecta activitatea instituției.

Potrivit informațiilor transmise de ANAF, în această etapă sunt derulate activități de monitorizare și analiză internă pentru clarificarea situațiilor semnalate. Concret, instituția verifică dacă stocurile de bunuri confiscate sau sechestrate existente în fapt corespund cu datele înregistrate în evidențele oficiale.

Reprezentanții instituției spun că acest proces urmărește transparentizarea situației acestor bunuri și pregătirea lor pentru valorificare prin platforma dedicată. În cazul în care vor fi descoperite diferențe mari și fără justificare, ANAF anunță că va trece la controale de integritate, potrivit procedurilor legale și interne.

Președintele ANAF, Adrian Nica, a transmis că orice abatere de la normele legale și etice va fi sancționată sever. Instituția susține că, dacă suspiciunile se confirmă, vor fi luate măsuri ferme și transparente împotriva celor responsabili.

Prin aceste verificări, ANAF spune că urmărește consolidarea controlului intern și creșterea transparenței în gestionarea bunurilor aflate în administrarea instituției.